Maia Sandu va fi premiata pe 1 decembrie la Iasi

maia sandu

De Ziua Nationala a Romaniei, presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu este invitata de onoare a premiilor Negruzzi 200 care va fi organizata in Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” pe 1 decembrie.

In aceeasi gala vor fi premiati, Luca Niculescu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fost Ambasador al României în Franța și Prof. dr. Mihail Gabriel Dimofte, director medical al Institutului Regional de Oncologie din Iași și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Un premiu special, „Dana Konya-Petrișor”, instituit în 2021, în memoria strănepoatei familiei Negruzzi – inițiatoare a proiectului, cofondatoare și o prezență activă în desfășurarea primelor cinci ediții – va fi atribuit lui Călin Chirilă, actor al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Premiile Naționale “Negruzzi – 200” omagiază excelența în domeniile artistic, umanist, științific și au fost decernate anual, pe data de 1 decembrie, începând din 2016. Palmaresul primelor șase ediții cuprinde nume de personalități de prim rang, precum: Acad. Ioan Aurel Pop, Acad. Alexandru Zub, Acad. Ion Pop, Acad. Viorel Barbu, Acad. Nicolae Dabija, Ana Blandiana, Matei Vișniec, George Banu, Emil Hurezeanu, Andrei Pleșu, Ion Hadârcă, Eugen Doga, Constantin Chiriac, Leon Dănăilă, Grigore Tinică.