Mai puţine construcţii

În intervalul ianuarie-noiembrie 2017, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut faţă de aceeaşi perioadă din 2016, ca serie brută, cu 6,9%.

Pe elemente de structură au avut loc scăderi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 25,1% şi la lucrările de reparaţii capitale cu 19,9%. Lucrările de construcţii noi au crescut cu 2,8%.

Pe obiecte de construcţii au avut loc scăderi la construcţiile inginereşti cu 23,2% şi la clădirile nerezidenţiale cu 14,1%. Clădirile rezidenţiale au crescut cu 68,7%.

Potrivit Institutlui National de Statistica, valoarea lucrărilor de construcţii executate cuprinde lucrări de construcţii noi, reparaţii capitale şi lucrări de întreţinere şi reparaţii curente realizate de operatorii economici cu activitate principală în domeniu.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!