Mai puțin de jumătate dintre angajatorii din Botoșani s-au înregistrat în noua platformă de evidență a salariaților
Mai puțin de jumătate dintre angajatorii din Botoșani s-au înregistrat în noua platformă de evidență a salariaților. Est vorba de platforma digitală Reges online, care înlocuiește aplicația Revisal.
„În prezent, doar 36% dintre angajatorii din județul Botoșani au reușit să finalizeze tranziția, iar menținerea termenului inițial, până la 30 septembrie 2025, ar fi generat un risc major de blocaj operațional, cu potențiale sancțiuni aplicate angajatorilor care nu au avut acces complet la resursele tehnice sau suportul necesar. Prin urmare, această perioadă suplimentară este un semn de respect față de mediul de afaceri și față de cei care creează locuri de muncă”, au transmis oficialii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani.
