Mai mulți români au rămas blocați pe aeroportul din Dubai

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis miercuri că monitorizează situația a două grupuri de români blocați pe Aeroportul Internațional Dubai, după ce cursele aeriene ale acestora au fost anulate.

Reprezentanții Consulatului General al României la Dubai au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile aeroportuare și reprezentanții companiilor aeriene, pentru a se asigura că drepturile cetățenilor români sunt respectate în această situație, a mai transmis MAE.

De asemenea, reprezentanții oficiului consular mențin dialogul în permanență cu persoanele în cauză și au recomandat să respecte instrucțiunile autorităților emirateze pentru evitarea oricăror riscuri generate de situația cu caracter excepțional existentă pe plan local. În măsura în care arterele rutiere vor fi deblocate și traficul va fi reluat, reprezentanții Consulatului General al României la Dubai se vor deplasa pentru acordarea de asistență consulară la fața locului.

Reprezentanții oficiului consular mențin dialogul și cu persoanele de pe aeroport și le-au recomandat să respecte instrucțiunile autorităților pentru a evita riscuri generate de situația cu caracter excepțional existentă pe plan local.

De asemenea, în măsura în care arterele rutiere vor fi deblocate și traficul va fi reluat, reprezentanții Consulatului General al României la Dubai se vor deplasa pentru acordarea de asistență consulară la fața locului.

Potrivit autorităților emirateze, starea vremii se va ameliora și au fost făcute demersuri pentru redeschiderea pistelor Aeroportului Internațional Dubai începând cu ora 17:00, ora locală.

Consulatul General al României la Dubai continuă dialogul cu autoritățile emirateze și cu cetățenii români, acordând asistență consulară, conform competențelor.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Dubai: + 971 4 3492970, + 971 4 3492972, + 971 4 3492973, +971 4 3492974, +971 4 3856771, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al consulatului: +971 50 937 4516.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *