Mai multe magazine din Vaslui vând marfă fără bon și țigări minorilor

controale_politie

Polițiștii de investigație a criminalității economice au efectuat, în weekend, mai multe controale pe raza municipiilor Vaslui, Bârlad și Huși. Mai multe magazine au fost amendate din cauză că vindeau produse fără bon fiscal sau fără documente legale de proveniență, comercializau țigări minorilor, dar și pentru nerespectarea regulilor sanitare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Activitățile au vizat contracararea fenomenelor cu consecințe păgubitoare asupra bugetului de stat (evaziune fiscală, nedeclararea veniturilor și lipsa evidențierii acestora cu ajutorul caselor de marcat), precum și pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în conformitate, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați peste 65 de agenți economici, au fost legitimate peste 80 de persoane. A fost constatată săvârșirea a 3 infracțiuni, au fost aplicate un număr de 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 58. 000 de lei. Dintre acestea, 22 au fost aplicate pentru abateri prevăzute și sancționate de O.U.G. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 18 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 349/2002  privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 5 au fost aplicate pentru încălcarea Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de covid-19 și 6 au fost aplicate pentru abateri prevăzute de alte acte normative.

Mai mult, au fost confiscați peste 3.700 de lei, precum și bunuri (țigarete și alte produse non-alimentare) în valoare de peste 1.100 de lei, care erau comercializate fără documente legale de proveniență.