Luptă aprigă pentru transportul de pasageri în judeţul Iasi

transport public judetean

Pe cele 11 grupe de trasee incluse în Programul de transport public judeţean au fost depuse în total 23 de oferte. Licitaţia lansată în acest sens la sfârşitul lunii octombrie, are o valoare totală estimată de 1,25 miliarde de lei si a vizat atribuirea celor 92 de trasee din judeţ pe o perioadă de 6 ani.

Primul lot, care are rute spre localităţi din nordul judeţului, este cel mai disputat. Patru ofertanţi se întrec să obţină cele nouă trasee incluse, dintre care opt au capăt municipiul Iaşi. Câte trei oferte au fost depuse pentru loturile 10 şi 11. Grupa 10 include şapte trasee concentrate pe direcţia Tg. Frumos-Hârlău-Deleni, iar cealaltă are două, ambele curse rapide pe relaţiile Iaşi-Paşcani şi Iaşi-Hârlău.

Exista si anumite trasee cu probleme. Capetele traseelor care duc la Iaşi nu sunt amenajate. Potrivit Programului de transport, cursele nu vor merge până în autogările amplasate peste tot în oraş, ci vor opri la rondurile tramvaielor.