Luni începe programul Rabla pentru persoanele fizice
Administrația Fondului pentru Mediu deschide sesiunea de înscrieri pe 20 iulie, de la ora 10:00. Românii care vor să își schimbe mașinile vechi cu unele noi se pot înscrie online, prin aplicația disponibilă pe site-ul AFM. Programul este valabil până la finalul anului sau până la epuizarea bugetului. Pentru această ediție, bugetul total alocat este de 300 de milioane de lei. Cei mai mulți bani, 165 de milioane de lei, merg către mașinile noi cu motoare termice, inclusiv GPL și GNC, dar și către autoturismele hibride. Alte 120 de milioane de lei sunt destinate mașinilor electrice, celor plug-in hibrid și celor pe hidrogen, iar 15 milioane de lei sunt alocate pentru motociclete și motociclete electrice. Prin program, beneficiarii pot primi eco-tichete de până la 18.500 de lei pentru o mașină electrică sau una pe hidrogen. Pentru un autoturism plug-in hibrid, sprijinul este de 15.000 de lei, pentru o mașină hibridă – 12.000 de lei, iar pentru o mașină cu motor termic, inclusiv GPL sau GNC, valoarea este de 10.000 de lei. Programul nu finanțează achiziția mașinilor diesel, autoritățile urmărind reducerea poluării și înnoirea parcului auto.