Lucrarile din Bucium s-au decalat iar in Poitiers merg greu
Municipalitatea a anunțat noi termene pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a Șoselei Bucium, o strada intens circulată și deja suprasolicitată. Desi initial, lucrarile trebuiau finalizate in luna septembrie, noul termen de realizare este 1 octombrie.
Până în prezent, in Bucium, a fost așternut asfalt pe aproape 2 kilometri de drum, mai mult de jumătate din lungimea vizată, de la pasajul Socola până la intersecția cu șoseaua Bârnova. Restul lucrărilor de asfaltare, până la stradela Păun, vor fi finalizate până la 1 octombrie. Și lucrările la podețul Vămășoaia vor fi finalizate în această lună. Potrivit municipalitatii, relocarea utilităților a presupus lucrări suplimentare, dar modernizarea podețului este finalizată pe partea dreaptă, iar pe cea stângă sunt realizate în proporție de 80%.
În paralel continuă modernizarea sistemului de iluminat, care va fi finalizată în această lună. Cei circa 300 de stâlpi de beton vor fi dezafectați și înlocuiți cu stâlpi metalici, cu surse led, iar rețeaua de cabluri va fi introdusă în subteran. Până în prezent au fost montați 140 de stâlpi metalici, în mare parte pe partea dreaptă a șoselei Bucium, spre Vaslui.
Intre timp, lucrarile de pe bulevardul Poitiers sunt concentrate pe podul Selgros, unde muncitorii au făcut deja lucrări de decopertare a asfaltului.
Șoferii care tranziteaza Buciumul si zona Poitiers se plang ca lucrarile decurg cu dificultate.
”Cred ca merg destul de incet. Santierul este deschis de mult timp, l-am vazut de cate ori am venit in zona si nu se mai termina, a mai fost acum un an de zile tot la fel”
”…lucrarile de pe bulevard, merg foarte greu, este foarte aglomerat si mai ales ca s-au deschis si scolile acum, fereasca Dumnezeu ce este dimineata aici…..mai ales ca incep si lucrarile pe Bucium, si aici la rond la Drumul Hotilor, nu cred ca se vor termina pana in noiembrie anul viitor ”, au declarat doi cetateni
Pe lângă aceste lucrări, un alt proiect major asteapta sa fie implementat de ceva ani, modernizarea Pasajului Socola, pentru care a fost alocată suma de 42 de milioane de lei.