Lucrările din Bucium, calvar pentru șoferi

trafic

Drumul spre Bucium, considerat cel mai aglomerat din Iași va intra în lucrări de modernizare începând cu această toamnă. Pentru ieșenii care tranzitează zona, traficul va deveni un coșmar, în lipsa unor rute alternative.

„Lucrările de modernizare la una dintre cele mai importante artere de circulaţie din oraş ar putea începe în această toamnă. Vestea bună este că Primăria a finalizat evaluarea ofertelor pentru refacerea şoselei Bucium. Vestea proastă este, însă, că odată cu începerea lucrărilor, cozile de mașini vor deveni kilometrice. Momentan nu exista o altă alternativă pentru a fi deviat traficul din Bucium, iar reprezentanții primăriei dau din umeri și speră că vor găsi o soluție”, a spus Gabriela Rusu, reporter TeleM Iași.

În ultimii ani, Primăria a încercat fără succes să implementeze diferite măsuri pentru fluidizarea traficului din Bucium. La orele de vârf, se circulă bară la bară, iar șoferii pierd timpi semnificativi în trafic. Aceștia sunt nemulțumiți de modul în care evoluează lucrurile, iar posibilele lucrări de modernizare i-ar încurca și mai tare.

„Foarte aglomerat!

R: Din toamnă o să înceapă lucrările, cum credeți că o să fie?

Ș: Și mai rău de atât.

R: Frecventați zona?

Ș: Foarte des, zilnic.

R: Și cât stați în trafic?

Ș: O oră, la orele de vârf.

R: Ce credeți că ar trebui să facă autoritățile?

Ș: Să lărgească străzile, să facă semafoarele altfel.

R: Din toamnă încep lucrările, încep copiii școala. Există vreo alternativă?

Ș: Nu știu, să mergem pe sus.”, a spus Cezar, șofer.

„Caracteristic Iașului. Ce putem să spunem. Din ce în ce mai rău, a precizat un alt șofer.

De asemenea, șoferii sunt indignați și de timpul pierdut la semafoare.

„Cel puțin strada asta este infernală. În fiecare zi este la fel. Nu contează ora la care ies, pentru că e același lucru. Aici, în primul rând mie mi se pare că semaforizarea este foarte proastă. Nu înțeleg de ce.. un sens giratoriu cel puțin ar trebui, dar asta ar fi prea mult și ar dura foarte mult, a explicat un participant la trafic.

„Mi se pare un trafic dificil, dar în același timp trebuie să ni-l asumăm. Este ca o probă inițiatică care ne va obișnui cu ceea ce urmează să fie din toamnă când va fi și mai greu. E ca-n viață”, a spus un șofer.

Artera va fi modernizată pe o porţiune de 3,4 km, respectiv pe sectorul cuprins între intersecţia cu bld. Poitiers şi intersecţia cu stradela Păun. Proiectul cuprinde şi amenajarea unor piste de biciclete, la marginea carosabilului, ori pe trotuar, după zona spaţiului verde. În acelaşi timp, va fi reabilitat şi podul Bucium care are o lungime de 180 metri.