Lucian Bode: „România are capacitate de a primi migranți din Afganistan”

lucian-bode-2

Ministrul de Interne a anunțat că România va primi migranți din Afganistan, dar condiționat. În țară vor putea sta afganii care sunt colaboratori sau care se află în risc iminent, cum ar fi jurnaliștii sau magistrații. Sunt peste 750 de locuri disponibile pentru ei în centrele din subordinea ministerului.

Lucian Bode, Ministrul de Interne: „Suntem pregătiți să primim studenți care beneficiază de burse în România și, în general, persoane aflate în pericol iminent în Afganistan. Cu o singură condiție: verificările să fie efectuate de structurile de securitate ale statului român. Facem aceste analize pe tot ce înseamnă componenta națională”.

Anul acesta, aproximatv 47 de mii de migranți au încercat să intre în România.

Lucian Bode, Ministrul de Interne: „Avem forțe suficiente, dislocate în special pe granița de vest, anul trecut, 70% din promoția școlii de Poliție de Frontieră de la Oradea a fost repartizată pe granița de vest, avem un plan foarte bine pus la punct de suplimentare a forțelor în condițiile în care vom avea nevoie, dotări suficiente, colaborăm cu Frontex, avem specialiști din partea lor. România este pregătită în perspectiva unui val de migranți, cum se preconizează”.

Până acum, autoritățile române au evacuat din Afganistan 49 de români și 7 cetățeni străini.