Locuitorii din Movileni vor beneficia de apă curentă și de canalizare

Sharing is caring!

În comună au început lucrările pentru implementarea proiectului „Extindere rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare”, în valoare de 3,4 milioane de euro. Se vor realiza 21 de km de rețea de apă potabilă și tot atâția de canalizare, fiind astfel acoperită întreaga suprafață a comunei.

Banii necesari au fost alocați de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2017-2020 (PNDL 2) și fiecare dintre cele peste 1000 de gospodării va putea fi racordată la sistemul centralizat de alimentare cu apă și canalizare.

În comună, mai sunt în implementare proiecte care vizează reabilitarea și modernizarea sau extinderea a trei unități de învățământ care au primit alocări bugetare în cadrul PNDL 2 și una finanțată prin PNDL 1, etapa a doua.

În scurt timp, vor începe lucrările la grădinița cu program normal, aceasta urmând a fi reabilitată în totalitate, extinsă și dotată modern, astfel încât, cei 35 de preșcolari să beneficieze de cele mai bune condiții. Valoarea investiției se va ridica la 638 274 lei.

Este în derulare licitația pentru execuția lucrărilor de reabilitare și modernizare a celor două corpuri de clădire ale școlii de la Iepureni, în acest sens MDARP alocând 1,2 milioane de lei.

Și imobilele în care funcționează Școala Gimnazială de la Larga Jijia vor fi reabilitate, extinse și dotate modern. Nu peste mult timp vor demara și lucrările la Școala de la Potângeni, aceasta fiind bugetată în tranșa a doua din PNDL 1 cu suma de 800 000 lei.

shares