Locuinta aflată în vecinătatea unei benzinării din Vaslui, mistuita de flăcări din cauza unei lumanari

IMG-20220612-WA0049

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit aseara cu șase autospeciale (între care și o ambulanță SMURD tip B2) și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Vaslui, pe strada Ștefan cel Mare, vis-a-vis de benzinăria BemOil.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență două camere ale casei și în pod, existând pericol de propagare la întreaga locuință, dar și la doi agenți economici din vecinătate.

Proprietara locuinței suferit un atac de panică și a primit primul ajutor în ambulanța SMURD, însă a refuzat transportul la spital.

Pompierii militari au acționat pe două sectoare de stingere, primul, pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția bunurilor aflate în pericol.
După aproximativ 70 minute, incendiul a fost lichidat.

Au ars bunurile din două camere, aproximativ 45 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, precum și termoizolația casei, pe o suprafață de circa 25 metri pătrați.

A fost salvată restul locuinței, o spălătorie auto și un depozit. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spațiu închis (lumânare aprinsă). Nu au fost înregistrate persoane rănite ori intoxicate cu fum.