LIVE VIDEO. Cântece, urale și aplauze la Mormântul Sfânt. Cum așteaptă credincioșii venirea Luminii Sfinte

O mulțime de credincioși s-au adunat la Ierusalim, la Mormântul Sfânt și așteaptă  venirea Luminii Sfinte, considerată cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.

Momentul exact al aprinderii luminii nu este cunoscut, dar este aşteptat să aibă loc în intervalul orar 12.20-14.30. Anul trecut, lumina s-a aprins în jurul orei 13.50.

Care este ritualul respectat în fiecare an înaintea Pogorârii Luminii Sfinte

Potrivit rânduielii, înainte de coborârea Luminii Sfinte, Mormântul Sfânt este verificat, pentru îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul acestuia, după ce toate luminile şi candelele au fost stinse. Verificarea implică trei inspecţii separate, care încep la ora 10.00, şi este condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezenţa clericilor armeni, copţi şi iacobiţi. La ora 11.00, are loc sigilarea uşii Sfântului Mormânt, de către Garda musulmană, care pune o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară. Apoi se pecetluieşte uşa cu două panglici albe aşezate în cruce. După aceea soseşte Patriarhul Ierusalimului care, împreună cu un sobor de ierarhi şi cu credincioşii, înconjoară de trei ori, în procesiune, Sfântul Mormânt.

Patriarhul Ierusalimului îşi scoate apoi veşmintele şi mitra şi este verificat pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare. Îmbrăcat numai în stihae, veşmânt lung şi larg pe care îl poartă preoţii ortodocşi în timpul serviciului religios, Patriarhul intră în Sfântul Mormânt. În interior, Preafericirea Sa îngenunchează înaintea dalei de marmură ce acoperă Mormântul şi se roagă pentru pogorârea Sfintei Lumini. După ce Lumina Sfântă a coborât în Mormântul Sfânt, patriarhul o oferă tuturor celor prezenţi.

Mărturia Patriarhului Diodor I despre Miracolul Luminii Sfinte Patriarhul Diodor I, care a fost prezent la ceremonie timp de 63 de ani, a relatat, în 1998, într-un interviu acordat profesorului danez Niels Christian Hvidt, referitor la ceremonia Sfintei Lumini, că, de obicei, minunea se petrece imediat ce sunt citite o serie de rugăciuni speciale.

“După ce se sting toate luminile, mă plec şi intru în prima încăpere a Mormântului. De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Mormântului, unde a fost pus Trupul lui Iisus. Acolo îngenunchez cu frică sfântă şi rostesc rugăciunile consacrate, care ni s-au transmis de-a lungul veacurilor; iar după ce le citesc, aştept. Uneori, e posibil să aştept câteva minute, dar, de obicei, minunea se săvârşeşte îndată ce citesc rugăciunile. Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obi­cei, are o nuanţă albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuanţe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră ca şi cum ar ieşi dintr-un lac. Placa Mormântului arată ca şi cum ar fi acoperită cu un nor umed, dar este Lumină”, a mărturisit patriarhul.

El a precizat că Lumina se comportă diferit în fiecare an.

“Uneori acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alte ori umple de lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau în afara Mormântului şi privesc înăuntru văd cum este plin de Lumină. Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt patriarh în Ierusalim şi am primit Sfânta Lumină. Lumina are o compoziţie diferită de cea a unei lumini obişnuite care arde într-o candelă. Într-un anumit loc, Lumina se ridică în sus şi formează un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putinţă să aprind lumânările mele de la ea. În felul acesta, după ce iau flacăra în lumânările mele, ies şi dau Lumina mai întâi patriarhului armean şi apoi celui copt. După aceasta, împart Lumina tuturor celor care se află în Biserică…”, a continuat Diodor.

Lumina Sfântă, adusă la Bucureşti cu avionul şi distribuită în toată ţara

Patriarhia Română a anunţat că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca de obicei, la Aeroportul Internaţional Otopeni, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române. Centrele eparhiale, prin protopopiate, o vor distribui apoi fiecărei parohii. În aceeaşi seară, în intervalul orar 19.30 – 20.30, va avea loc procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Daniel, la Catedrala Patriarhală.