Liga 1 se reia pe 13 iunie

Sharing is caring!

Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Razvan Burleanu a anuntat astazi ca sezonul se va relua incepand cu data de 13 iunie. Meciurile se vor juca la inceput fara spectatori urmand ca in timpul competitiei, in functie de derularea pandemiei sa se dispute si cu oameni in tribune.

„În momentul de faţă suntem sub incidenţa unui protocol medical din data de 15 mai. Cluburile profesioniste din România, la cele din Liga I şi o parte din Liga 2, sunt deja în cantonamente şi respectă acest protocol medical. Vrem să demonstrăm că putem să ne ţinem de acest plan, asteptand permisiunea ca de la 1 iunie sa intram in antrenamente colective. Apoi urmează meciuri amicale. Pe 13 iunie putem să începem competiţia, fără spectatori în primă fază. Pentru noi, meciurile fără spectatori reprezintă o stare de urgenţă. Ceea ce înseamnă că este o soluţie doar pe termen scurt şi nicidecum o soluţie viabilă pentru viitorul fotbalului. Suntem singura federaţie care a propus un protocol medical, care a fost apreciat la nivel guvernamental şi ne dorim să fim un exemplu”, a declarat Răzvan Burleanu pentru Agerpres.

shares