Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iași, decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Meritul pentru Învățământ

Marți, 8 octombrie 2024, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iași a fost onorat cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler, într-o ceremonie desfășurată la Palatul Cotroceni. Distincția a fost acordată de președintele Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, în semn de recunoaștere pentru performanțele remarcabile ale instituției.

Președintele a evidențiat eforturile echipelor de management ale școlilor care au obținut rezultate notabile la examenele naționale, olimpiade și concursuri școlare, precum și contribuția acestora la un sistem educațional de calitate și incluziv. De asemenea, s-a subliniat importanța proiectelor europene implementate de aceste instituții.

Liceul a fost reprezentat la eveniment de directoarea prof. dr. Anca Dimitriu, directorul adjunct prof. Daniela Munteanu și eleva Irina Gafincu, din clasa a XI-a.

Primarul Iașului a declarat că orașul se mândrește cu performanțele educaționale și a reamintit de cel mai amplu program de investiții în educație din istoria locală, subliniind că va continua să sprijine inițiativele care contribuie la creșterea calității învățământului ieșean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *