Liceul din Pomârla va avea cel mai performant laborator de informatică din județul Botoșani

liceu-saveni3

Primăria comunei Pomârla a pregătit un proiect în valoare de aproximativ 100.000 de euro pentru dotarea laboratorului de informatică de la Liceul Anastasie Bașotă. Primarul Dumitru Chelariu spune că încearcă să obțină o finanțare pe Programul Național de Redresare și Reziliență dar în cazul în care nu va avea succes, proiectul va fi realizat cu fonduri din bugetul local.

“Avem un proiect pe care îl vom depune în cadrul PNRR. Vrem să facem un pas și mai important. Vreau să dotăm laboratorul de informatică al liceului cu imprimante 3D. Sunt de un nivel tehnic deosebit de înalt și vor duce copilul în zona creativității. Vor realiza piese, obiecte. Își pot descoperi anumite calități. Cu 100.000 de euro facem un laborator performant. Sunt vreo șase astfel de laboratoare în țară iar unele s-au făcut cu sponsorizări de la firme. La acest nivel de dotare sunt puține laboratoare. Dacă nu vom obține finanțarea europeană, îl vom face cu fonduri proprii. Prefer să renunț la alte cheltuieli dar să dau șanse copiilor”, a spus Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.