Li se majoreaza salariile functionarilor care lucreaza cu proiecte PNRR

nicolae ciuca

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care majorează cu 50% salariile de bază ale angajaților implicați în implementarea de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, precum și cei implicați în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 

„Nu este vorba despre sporuri în plus, ci despre o uniformizare a acestor prevederi, pentru că trebuie să fim conştienţi că avem 30 de miliarde de euro în PNRR, avem alte aproape 60 de miliarde de euro prin fondurile din cadrul multianual financiar 2014-2020 şi 2021-2027. Pentru PNRR cei care lucrează cu aceste fonduri sunt plătiţi din banii de la bugetul de stat, pentru cei care lucrează cu fondurile de coeziune banii sunt asiguraţi din aceste fonduri europene. Ca atare, pentru a nu mai avea aceste diferenţe de la un minister la altul, am considerat necesar că trebuie să avem această procedură, astfel încât să ne asigurăm că avem capacitatea administrativă să putem să atragem fiecare eurocent. Sunt foarte importante fondurile, astfel încât să ne menţinem în echilibru economia şi să asigurăm tot ceea ce noi ne-am propus prin PNRR, precum şi prin planul de guvernare”, a transmis Nicolae Ciuca.