Legea care permite accesul cu animalele de companie pe plaje a fost promulgată

descărcare

Inițiativa legislativă potrivit căreia va fi permis accesul cu animelele de companie pe plajele de la Marea Neagră a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Deputatea Cristina Rizea a fost cea care a făcut propunerea și anunță că sunt câteva condiții care vor fi obligatorii.

„Acces liber pe plajă cu animalele de companie în extrasezon. Acces liber cu animalele de companie pe plajă, în sezon, cu acordul operatorului de plajă. Este obligatoriu ca animalul de companie să fie ținut în lesă sau ham. Cel care însoțește animalul de companie la plimbare pe plajă este obligat să îi strângă și mizeria. Poliția Locală, Poliția Națională și Jandarmeria vor avea atribuții de control pentru respectarea legii. După 16 ani de la interzicerea accesului pe plajă a animalelor de companie, revenim un pic la normalitate”, a transmis deputata pe pagina de Facebook a USR.