Laviniu Lăcustă: Noile planuri-cadru propuse pentru învățământul liceal necesită o revizuire fundamentală
Noile planuri-cadru propuse pentru învățământul liceal necesită o revizuire fundamentală, susține liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, Laviniu Lăcustă.
Potrivit acestuia, eliminarea orelor de istorie, geografie, matematică, fizică și chimie, în clasele a XI-a și a XII-a, va avea consecințe negative asupra dezvoltării elevilor.
Liderul USLIP Iași, Laviniu Lăcustă, a adăugat că sindicatele din învățământ vor solicita reevaluarea noilor planuri-cadru, printr-un document oficial care va fi transmis Ministerul Educației.