La Spitalul Parhon din Iaşi au fost efectuate primele intervenții de transplant renal de la donator aflat în moarte cerebrală

Primul pacient care a primit o nouă șansă la viață, este un bărbat de 52 de ani, cu diabet zaharat de tip 1. Din cauza bolii a dezvoltat o insuficienţă renală. El făcea dializă din 2017 în Focșani.
Al doilea pacient care a beneficiat de transplantul renal are de 55 de ani, este din Galați, şi a fost diagnosticat cu boală genetică polichistică renală, aşa că din 2020 a făcut și dializă. În cel de al doilea caz a fost nevoie și de nefrectomie înainte de transplant.
Conform declarației prof Adrian Covic, coordonator al Centrului Regional de Transplant, ambele intervenții au fost efectuate cu succes. Peste două zile la Spitalul Dr.C.I.Parhon este programat un alt transplant renal, de data aceasta de la un donator viu.