La Spitalul de Boli Infecțioase nu se fac testari la cerere pentru infecția cu coronavirus

Aceasta este precizarea managerului unității medicale ieșene, singurul spital din Moldova desemnat de Ministerul Sănătății pentru a spitaliza pacienții depistați pozitiv cu coronavirus.
”Chiar dacă până acum nu am avut decât solicitări telefonice în acest sens, facem precizarea că la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, testările pentru coronavirus se fac doar în cazul persoanele care au călătorit în zonele afectate și numai în momentul în care prezintă simptomele specifice infectării cu Covid -19. În acest moment, în spital avem internat un pacient confirmat cu coronavirus și sunt în lucru alte câteva probe prelevate de la persoane cu risc de infectare și simptomatologie prezentă. Totodată, menționăm că, în această perioadă, accesul vizitatorilor în unitatea noastră medicală s-a restrâns. În anumite cazuri se va permite intrarea în spital dar, doar după ce, pe propria răspundere și sub incidența legii, aparținătorii vor semna un document prin care să declare dacă au călătorit în țări cu risc ridicat de infectare sau au intrat în contact cu persoane cu risc”, a precizat managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, dr. Carmen Dorobăț.