La săniuș, în ultima zi de Crăciun

sanius

Ninsoarea cazuta la Iasi in ultima zi i-a adus in numar mare pe iesenii pasionati de practicarea sporturilor de iarna pe partia din Sararie. Dimineata, 50 de persoane erau deja pe partie cu sanii, placi de snowboard si folii de plastic.

Iesenii care nu au plecat la munte in aceasta perioada au luat cu asalt partia din dealul Copoului, pentru practicarea sporturilor de iarna. Cei mai incantati au fost copiii care au asteptat cu nerabdare sa ninga.

Foarte bine! E mai multă zăpadă și ieri a fost bine că am fost și ieri și astăzi e mai multă zăpadă e mai frumos, e mai frig ca ieri, dar e ok”, a spus un copil.

Pe lângă sanie, ieșenii au ales și sporturile specifice zonelor montane, schiurile sau placa.

Constantin – instructor fitness: „Am avut puțin timp liber și am venit puțin pe pârtie, după care mă duc în sală, căci sunt instructor de fitness. Ar fi o pârtie bună, doar că din păcate calitatea ei este stricată de saci, sănii și alte chestii de genul acesta, dar e ok. E cam puțină zăpadă, dar ca să ne alintăm așa un pic, mai ales între sărbători, e perfect. Pentru că sunt instructor de fitnes, eu practic toate sporturile și schi și placă, merg și în stațiuni, în schimb iarna, cel puțin schimb practic, sportul, că practic mountain bike-ul la nivel competițional și când e zăpadă, schimbăm echipamentul și continuăm să facem mișcare. Să vină la pârtie și să profite, că s-ar putea să fie doar pentru câteva zile”.

Pârtia din Iași este deschisă în fiecare zi.