La Palatul Cotroceni încep consultările informale ale președintelui cu reprezentanții partidelor parlamentare

La Palatul Cotroceni încep miercuri consultările informale ale președintelui Nicușor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru formarea viitorului guvern. Discuțiile vor avea loc pe tot parcursul zilei, primii fiind parlamentarii social-democrați.

PNL și USR îl susțin pe Ilie Bolojan pentru funcţia de premier şi toate partidele pro-europene trebuie să se regăsească în structura guvernamentală, arătau aceştia, în timp ce pentru UDMR prioritare sunt reducerea deficitului și continuarea investițiilor. AUR a anunțat că nu va participa la discuții. Reprezentanții Partidului Oamenilor Tineri au confirmat prezența la Palatul Cotroceni, iar cei de la SOS România nu au anunțat deocamdată dacă vin sau nu.

După PSD, la ora 10:30, la Palatul Cotroceni, sunt aşteptaţi cei de la PNL, apoi în ordine: USR, UDMR, minorităţile naţionale, AUR, SOS România, POT și, la ora 19:00, încheie lista de invitați la discuții parlamentarii neafiliați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *