Klaus Iohannis, după cutremurul din Turcia si Siria: ”Sincere condoleanţe din partea României familiilor victimelor”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis condoleanţe, luni, din partea României, familiilor victimelor cutremurului care a lovit Turcia şi Siria, precum şi însănătoşire grabnică persoanelor rănite.
„Gândurile noastre se îndreaptă către victimele şi familiile acestora după cutremurul devastator care a lovit Turcia şi Siria. Transmit sincere condoleanţe din partea României familiilor victimelor şi însănătoşire grabnică persoanelor rănite. România este solidară cu cei afectaţi de această tragedie”, a scris, luni, pe Twitter, şeful statului.