Klaus Iohannis anunță că se ridică starea de alertă

foto_Klaus_Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că epidemia de Covid-19 se află pe o pantă accelerat descendentă în România, iar valul cinci este aproape de a se încheia, astfel pe 8 martie starea de alertă va fi ridicată.

„Am convocat astăzi o ședință de evaluare cu toți responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România. Ministerul Sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care sperăm că se apropie de final. Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autoritățile abilitate”, a declarat Klaus Iohannis.

În doi ani de la debutul pandemiei peste 63.000 de români au murit infectați cu SARS-CoV-2.

„Ultimii doi ani au adus multe provocări, care ne-au influențat în cele mai diferite moduri: răspândirea accelerată a virusului, izolarea, presiunea pusă pe sistemul sanitar, închiderea școlilor, afectarea mai multor sectoare din economie, diminuarea interacțiunilor sociale, toate acestea au avut un impact negativ și ne-au ridicat nenumărate bariere. O perioadă de mari sacrificii pentru români, dar, în același timp, o perioadă în care am descoperit noi valențe ale solidarității, ale spiritului civic, ale dedicării și implicării.Nu am fi putut însă răzbi fără intervenția concertată și susținută a autorităților, care au trebuit să gestioneze o criză sanitară istorică, în pofida unor deficiențe acute, cauzate de lipsa reformelor sistemice tocmai în domeniile de care aveam mai mare nevoie”, a mai transmis președintele.

Klaus Iohannis a mulțumit cetățenilor pentru că au respectat regulile, dar și cadrelor medicale care au fost în prima linie a luptei cu virusul Covid.

„În mod evident, nu am fi putut reuși fără responsabilitatea cetățenilor, fără solidaritatea românilor care, în marea lor majoritate, au înțeles și au respectat regulile. Le mulțumesc în mod special pentru acest lucru! Doresc să mulțumesc încă o dată și medicilor, asistenților medicali, infirmierilor, farmaciștilor și tuturor celor care au fost permanent în prima linie în lupta cu virusul și au făcut dovada dedicării și a profesionalismului desăvârșit. Mobilizarea exemplară a sistemului sanitar, în ciuda vulnerabilităților majore cu care acesta s-a confruntat, a fost impresionantă”, a mai zis președintele.