Judetul Suceava a atins pragul de 500.000 turisti

Voronet

Anul acesta județul Suceava atinge cifra de 500.000 de turiști, un nou record. Consiliul Județean Suceava a promovat în cursul acestui an o serie de proiecte pentru dezvoltarea turismului, cum ar fi cele pentru promovarea rutelor culturale, a satelor tradiționale și a bisericilor din lemn.

Două proiecte importante care au fost depuse la finanțare pe fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență sunt cele pentru amenajarea a două trasee mari de piste de biciclete.

Un proiect, de 190 de kilometri care merge pe Via Transilvanica din granița cu Ucraina si un proiect pentru 55 kilometri de piste de biciclete, cu o valoare de 4,5 milioane de euro, care leagă orașul Suceava de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou spre Dragomirna, Pătrăuți, Adâncata, Hănțești și pleacă spre județele Botoșani și Iași.

Pentru anul viitor, unul dintre obiectivele CJ Suceava este finalizarea procedurilor pentru înființarea Organizației de Management al Destinației Bucovina, una dintre cele opt astfel de organizații care se vor înființa la nivel național.