Județul Botoșani a pierdut aproape 20.000 de locuitori în zece ani. Cea mai mare scădere este în municipiul Botoșani

trecere-pietoni

Potrivit rezultatelor provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor, județul Botoșani are 392.821 de locuitori, cu 19.805 mai puțini decât în 2011.

Cea mai mare scădere s-a înregistrat în municipiul Botoșani. Dacă în 2011 erau 106.847 de persoane care declarau că au reşedinţa obişnuită în Botoşani, acum mai sunt 89.987 de persoane. Și în municipiul Dorohoi s-a înregistrat o scădere de la 24.309 de persoane la 22.893 persoane.

Orașul Bucecea este cel mai mic oraș din judeţ ca număr de rezidenţi, cu  4.171 locuitori în 2021 față de 4.274 locuitori în 2011). Cel mai mare oraș din județ, conform rezultatelor provizorii ale RPL 2021, este Darabani, cu 11.948 de locuitori.

Comuna cea mai mică din județ este Adăşeni cu 1.328 de locuitori (în scădere față de RPL 2011 când s-au recenzat 1.388 locuitori), păstrându-şi locul în ierarhia unităţilor administrativ-teritoriale ca număr de populaţie. Cea mai mare comună din județ este Mihai Eminescu care a crescut față de RPL 2011 cu 1.684 de persoane, de la 6.954 persoane în 2011 la 8.638 persoane în 2021.