Jandarmii ieșeni au acordat primul ajutor în urma unui accident rutier, produs în municipiul Iași
În urmă cu câteva momente, un echipaj de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Iași, aflat în deplasare după încheierea misiunii de asigurare a ordinii publice la evenimentul „Marșul pentru viață”, a intervenit prompt pentru acordarea primului ajutor unei victime a unui accident rutier.
Echipajul a acționat de urgență, acordând primul ajutor medical persoanei rănite și monitorizând starea acesteia până la sosirea echipajului de ambulanță.
Victima a fost ulterior preluată de echipajul medical specializat pentru transportul la o unitate spitalicească.