Jandarmii bacauni vor interveni la celebra Batalie de la Ruginoasa

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” din Bacău este pregatita de manifestarile ce vor avea loc in spatiu public in perioada 31 decembrie  – 2 ianuarie. Acestia vor asigura măsurile si vor supraveghea traditiile de Anul Nou din localitatile Berzunți, Dărmănești și Răcăciuni din județul Bacău, localitățile Păunești din județul Vrancea și Borca, din județul Neamț. Totodata, vor acorda o atentie deosebita manifestărilor tradiționale de Anul Nou de la Oituz si Ruginoasa.

„Spartul caprelor” de la Oituz sau „Batalia de la Ruginoasa” sunt doua dintre cele mai vechi traditii din regiune, pastrate cu sfintenie, an de an. „Spartul caprelor” presupunune  alungarea spiritelor rele din gospodăriile oamenilor sub forma unei confruntari între cetele de colindători. In trecut caprele pe care le-au purtat încă din Ajunul Anului Nou au fost arse, după care s-au aprins zeci de făclii. In Ruginoasa, tinerii de pe deal şi cei din vale se adună, se îmbracă şi îşi pun măşti hidoase confecţionate manual, se înarmează cu ciomege şi îşi dispută supremaţia în sat bătându-se sub privirile spectatorilor. Jandarmii bacauni ii vor opri si in acest sa se confrunte.

„Pentru toate persoanele care vă doresc să participe în această perioadă la manifestările din spațiul public, recomandăm să rămână responsabili, să respecte îndrumările forțelor de ordine, să adopte un comportament civilizat și să evite, pe cât posibil, implicarea în conflicte de orice natură. Totodată, dacă sunt victime sau martorii unor fapte antisociale, pot solicita sprijinul forțelor de ordine direct la cel mai apropiat polițist sau jandarmi sau prin apel la serviciul național unic pentru apeluri de urgență 112. O atentie deosebita pentru aceasta perioada o vom acorda respectarii legislatiei referitoare la comercializarea materialelor pirotehnice, obiecte care ar putea rani sau crea stari de pericol atat pentru copii, cat si pentru adulti„, a declarat Sorin Merlușcă, Purt. Cuv. Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

Au fost ani în care tradiţionala bătaie a degenerat. Ascunşi sub măştile confecţionate din piei de animale şi moştenite de la o generaţie la alta, unii tineri şi-au lovit cu agresivitate rivalii. S-a întâmplat ca printre cei loviţi să fie şi spectatori. Astfel, manifestarile din ultimii ani au fost supravegheate in permanenta de catre jandarmi.

„Avand in vedere istoricul manifestarilor de la Ruginoasa pentru prevenirea confruntarilor dintre membrii cetelor de mascati, denumite generic, „deleni” si „valeni”, fortele de ordine vor actiona in sistem integrat preventiv in vederea limitarii posibilitatii de intalnire a acestor grupuri de mascati si pentru respectarea legislatiei in vigoare cu privire la portul si folosirea obiectelor contondente in timpul manifestarilor publice„, a declarat Sorin Merlușcă, Purt. Cuv. Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

Fortele de ordine sustin ca nu doresc interzicerea traditiilor si obiceiurilor, prezenta acestora la manifestarile traditionale fiind de  prevenire a posibilelor incaierari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *