Italia a impus vaccinarea obligatorie pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani

Guvernul italian a decis miercuri să inmpună vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele de peste 50 de ani. Decizia vine în contextul creşterii cazurilor de COVID-19 în ţară. Măsura intră în vigoare imediat şi se va derula până pe 15 iunie.

„Dorim să încetinim curba contaminărilor şi să îi determinăm pe italienii care nu au fost încă vaccinaţi să facă acest lucru”, a explicat premierul Mario Draghi în cadrul şedinţei de guvern în care a fost adoptată această măsură, citat într-un comunicat al executivului.  

„Intervenim în special la grupele de vârstă care au cel mai mare risc de a fi internate pentru a reduce presiunea asupra spitalelor şi pentru a salva vieţi”, a adăugat el, conform Reuters.  

Decretul de lege impune obligaţia de vaccinare pentru persoanele peste 50 de ani care nu lucrează şi deţinerea unui certificat de vaccinare pentru toţi cei peste 50 de ani care lucrează, atât în sectorul public, cât şi în cel privat.  

Potrivit institutului naţional de statistică italian, ţara are 59 de milioane de locuitori, dintre care 28 de milioane au peste 50 de ani.   

La 29 decembrie, guvernul decisese deja să solicite de la 10 ianuarie certificatul de vaccinare în transporturi, hoteluri, terase de restaurante, târguri şi congrese, precum şi la piscine şi săli de sport, transmite Agerpres.  

Certificatul verde este obligatoriu deja pentru anumite categorii profesionale, precum personalul sanitar, pentru forţele de ordine şi pentru cei care lucrează în învăţământ.  

Italia a fost prima ţară europeană afectată puternic de pandemie şi a înregistrat peste 138.000 de decese de la începutul anului 2020, reaminteşte AFP.