ISU acuză un angajat pentru mesajul RO-ALERT „Ursul, băăăă”. A fost o eroare

ro alert 1

Reprezentanții ISU Brașov au reacționat după ce a fost transmis un mesaj RoAlert mai puțin obișnuit. Mesajul începe cu „Ursu Băăă”.

„URSU BĂĂĂ. Atenție, a fost semnalată prezența unui urs pe strada Stejărișului. Animalul este considerat periculos. Nu încercați să vă apropiați de el sau să îl hrăniți. Evitați deplasarea în zonă, dacă nu este absolut necesară” – a fost mesajul RoAlert transmis.

După ce acesta a devenit viral, reprezentanții ISU Brașov au transmis că a fost o eroare modul de comunicare, dar scopul preventiv a fost atins.

„Scopul mesajului a fost de a informa cetățenii județului Brașov cu privire la prezența ursului pe strada Stejărișului, pentru a evita deplasările în zona unde a fost văzut animalul sălbatic. Dintr-o eroare, persoana din cadrul dispeceratului care a transmis mesajul a adaugat cuvintele . Ne cerem scuze pentru eroare, dar avem convingerea că populația a înțeles conținutul și scopul preventiv al mesajului”, au transmis cei de la ISU Brașov.