Ipoteză nouă în cazul decesului muncitorului de la blocul din zona Cicoarei

Au aparut elemente noi in cazul muncitorului decedat ieri dupa amiaza pe santierul unui bloc construit in zona Cicoarei. Polițiștii au deschis dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Astfel, una dintre ipoteze indica faptul ca munctorul, originar din Botosani s-ar fi luat la bataie pe schela cu un coleg si dupa ce a fost impins a cazut de la inaltime.

„Polițiștii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că de la etajul unui bloc, din municipiul Iași, a căzut o persoană. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă. La fața locului a ajuns și un echipaj medical, care a constatat decesul persoanei, respectiv un bărbat, din județul Botoșani. Se fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a transmis IPJ Iasi.

In paralel si ITM a deschis o ancheta pentru a verifica cauzele decesului muncitorului si daca au fost respectate dispozitiile legale in privinta securitatii in munca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *