Ionel Arsene s-a autosuspendat din functia de presedinte al PSD Neamt

arsene_34141400

Ionel Arsene s-a autosuspendat din functia de presedinte al PSD Neamt, dupa scandalul prabusirii podului de la Lutca. Ca sa nu afecteze imaginea partidului, Marcel Ciolacu i-a cerut presedintelui CJ Neamt sa faca un pas in spate.

„Părerea mea e că ancheta trebuie să se desfăşoare rapid. (…) Din punct de vedere politic, am vorbit cu domnul Arsene. Nu ştiu cine are implicarea mai multă cu adevărat. Consiliul Judeţean este beneficiarul, nu cel care urmăreşte fazele, nici de proiectare şi nici de expertiză. Eu cred că domnul Arsene are maturitatea politică şi eu ştiu că este un bun coleg şi pe perioada anchetei cred că o suspendare a dânsului din funcţia de preşedinte al PSD Neamţ ar detensiona acest moment până când vin rezultatele anchetei. Am avut discuţii deoarece este colegul meu şi este normal să avem aceste discuţii”, a declarat Marcel Ciolacu.

Presedinte interimar al filialei va fi Daniel Harpa, primarul orasului Targu Neamt. Ionel Arsene conducea filiala PSD Neamt din anul 2013 si a ramas in functie chiar si dupa condamnarea pe care a primit-o in prima instanta de 8 ani si 4 luni.