Ion Țiriac a comentat angajamentul la Securitate! „Cum să nu cooperez? Eu am cooperat cu toţi, dar nu au vrut să mă treacă la securitate”

spune-mi-tu-un-om-care-face-60-000-de-dolari-in-12-minute-ion-tiriac-enervat-la-culme-cand-a-vazut-tenismeni_1_size6

Ion Ţiriac a vorbit angajamentul de colaborator al Securităţii semnat în perioada în care era jucător de tenis, care a fost publicat zilele trecute în presa online.

El a menţionat că în acei ani era normal ca la întoarcerea în ţară să raporteze ce făcea de fiecare dată când pleca să participe la turneele din străinătate.

A apărut un document semnat de Ion Ţiriac la 11 iunie 1963 prin care fostul jucător de tenis îşi lua la momentul respectiv angajamentul să ajute organele de securitate cu informaţii din deplasările pe care le efectua în străinătate.

În document se precizează că Ion Ţiriac semna notele de raport cu numele de Titi Ionescu.

Ion Țiriac a comentat angajamentul la Securitate! „Cum să nu cooperez? Eu am cooperat cu toţi, dar nu au vrut să mă treacă la securitate”

„Uitaţi-vă în ochii mei, v-am minţit eu vreodată? Eu n-am avut dosar la securitate. Domnule ministru Rus, scoate domne’ dosarul să-l văd şi eu, dar zice: Domnu’ Ţiriac, nu ai.

Cum să nu am pentru că am fost miliţian şi 30 de ani am fost privilegiatul acestei ţări. Eu aveam atunci un paşaport pe care dumneavoastră nu-l aveaţi. Şi mă duceam, intram şi ieşeam. Şi mă întreba: Tovarăşu Ţiriac, unde ai fost?.

Păi am fost la Washington la turneu… ‘Şi ce ai făcut acolo?. Deci trebuia să dau un raport când mă întorceam. Şi spuneam că am jucat tenis. Dar pe lângă tenis ce-ai mai văzut?…

Aţi fost la Kennedy acasă?… şi spuneam Păi de acum ştiţi? Cei de la CIA ştiu de vreo 10 ani, aşa că şi voi trebuie să ştiţi tot de 10 ani. Şi ce aţi făcut acolo?

Am făcut cârnaţi şi am jucat fotbal american. Adică toate treburile astea (n.r. – erau raportate). Şi apoi, ghici ciupercă ce-i, a apărut dosarul că eram Ţiţi Vivilică sau cumva (n.r. – Titi Ionescu).

M-au ţinut la Miliţie pentru că dădea cu 20 de lei mai puţin, a spus Ion Țiriac

Băi, fraţilor, oamenii ăia trebuiau să scrie şi ei ceva. Ce trebuiau să scrie, habar nu am, pentru că acum când l-am citit mi-a venit să râd. 1.000 de dolari a schimbat Costică Năstase (n.r. – Ilie Năstase) la Hilton la Atena din lei în dolari”… dar noi nu aveam 20 de dolari, de unde 1.000? Nici nu ştiai cum arată dolarii. Dar nu asta e problema.

Problema care mă deranjează… cine l-a pus, l-a pus… e un nemernic din ăsta care tot din sport vine, fără să dau numele, pentru că sunt prieten eu cu Vizer. Sunt prieten cu Vizer şi sunt un mare preşedinte. Dar ce mă deranjează în concluzie: Tovarăşu’ este un tovarăş bun, este un patriot, dar nu este un camarad bun, nu vrea să coopereze.

Cum să nu cooperez? Eu am cooperat cu toţi, dar nu au vrut să mă treacă la securitate. M-au ţinut la Miliţie pentru că dădea cu 20 de lei mai puţin

Însă eu probleme din astea nu am”, a spus Ţiriac, prezent la Patinoarul din Otopeni cu ocazia lansării unui program de selecţie pentru echipele de hochei ale Fundaţiei Ţiriac.