TeleM Regional TeleM Regional
08 Mar 2026
  • ACASĂ
  • DESPRE
  • ȘTIRI
  • EMISIUNI
    • Invitatul Jurnalului
    • Top Sport
    • Opinii economice
    • La pas, prin județele Moldovei
    • În culise
    • Școală și sănătate
    • IT Zone
    • Idei pe contrasens
    • Drumul spre succes
    • Analiza
    • Linia întâi
    • Lecția de Business
    • Extemporal la democrație
    • Agroștiința
    • Ferestre către suflet
  • ECHIPA
  • COD DEONTOLOGIC
  • LIVE
  • CONTACT
Articole recente
VIDEO! Fermierii s-au săturat de minciunile lui Costel Alexe: „Aveți un mesaj de dat politicului, nu nouă”
By TeleM Regional
Social-democrații ieșeni cer modernizarea urgentă a drumului județean DJ282E Mădârjac – Bojila
By TeleM Regional
Primăvară timpurie în România: temperaturile urcă până la 18°C, ploile rămân rare
By TeleM Regional
Scenariu exploziv la Palatul Buckingham: abdicarea regeleui Charles al III‑lea ar fi deja decisă
By TeleM Regional
Vești excelente de la astrologi: 4 zodii intră într-o perioadă de noroc și împlinire
By TeleM Regional
8 Martie în lume și în România: istoria și semnificația Zilei Internaționale a Femeii
By TeleM Regional
România, încă atractivă pentru investitori. Moody’s avertizează însă: deficitul trebuie redus
By TeleM Regional
Fostul şef al Vămii Constanţa, arestat preventiv. 350 de euro mită pentru fiecare container importat în port
By TeleM Regional
Alexandru Nazare, accident în Capitală. Două persoane la spital, după ce ministrul nu ar fi acordat prioritate
By TeleM Regional
Americanii au început să folosească baze militare britanice împotriva Iranului
By TeleM Regional
CNAIR şi Consiliul Judeţean Galaţi vor finanţa construcţia a două noi poduri peste râul Siret
By TeleM Regional
Adrian Florin Boca a fost ales președinte al Organizației Municipale PSD Iași
By TeleM Regional
Alegeri interne PSD Iași: Florin Boca vrea reorganizarea filialei
By TeleM Regional
Incendiu la un adăpost de animale din Plugari: pompierii au mers pe jos aproape 2 km pentru a ajunge la foc
By TeleM Regional
Două tipuri de pâine Vel Pitar, retrase din magazine după descoperirea unor bucăți de plastic
By TeleM Regional
Doi giganți energetici, plan uriaș pentru România: Vor rezolva una dintre marile slăbiciuni ale României
By TeleM Regional
ActualitateȘtiriUltima oră

Ion Iliescu, Petre Roman, Miron Cozma și Gelu Voican Voiculescu au fost trimiși în judecată în dosarul Mineriada

TeleM Regional
2 aprilie 2025 6 Min Read
45 0

Procurorul de caz din cadrul Secției de parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de CasaţieşiJustiţie a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

  • Iliescu Ion, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României,
  • Roman Petre, la data faptelor prim-ministru al Guvernului provizoriu al României,
  • Voiculescu Gelu-Voican, la data faptelor viceprim-ministru al Guvernului provizoriu al României,
  • Măgureanu Virgil, la data faptelor director al Serviciului Român de Informații,
  • Sârbu Adrian, la data faptelor consilier al prim-ministrului Guvernului provizoriu,
  • Cozma Miron, la data faptelor lider de sindicat,
  • gl. (r) Dobrinoiu Vasile, la data faptelor comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne,
  • col. (r) Peter Petre, la data faptelor comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, toti pentru infractiuni contra umanitatii.

Potrivit rechizitoriului, in luna iunie 1990, cei mai înalți factori decizionali în statul român la acel moment- Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutați de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau,  printre care Măgureanu Virgil – directorul Serviciului Român de Informații, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegalăde libertate peste 1.200 de persoane.

Începând cu 22 aprilie 1990, în Piața Universității din municipiul București a avut loc o manifestație ce s-a întins pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990. Manifestația avea caracterul unei opoziții la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanții solicitând verbal, prin comunicate și prin alte forme de protest ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înființarea unei televiziuni libere și alte astfel de solicitări de factură democratică.

În acest context, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, Măgureanu Virgil şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta o oarecare formă de opoziție sau care se încadra în categorii care, în opinia lor, puteau manifesta o potenţialăopoziţie, în special studenţi, intelectuali sau persoane  care exprimau apropierea de valorile occidentale.

Un rol important în crearea cadrului de punere în aplicare a atacului a constituit-o  comunicarea publică, manipulativă, insidioasă cu privire la pericolul pe care îl reprezentau manifestanții pentru valorile democratice, de a căror implementare se „ocupa” noua putere.

Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat pentru planificatorii atacului și atragerea unui număr impresionant de persoane, care au acţionat în cunoștință de acest atac, alături de un număr mare de persoane care au acționat fără să cunoască existența atacului, ca urmare a manipulării la care au fost supuse de persoanele care au orchestrat atacul.

În acest sens, pentru punerea în aplicare a atacului, conducerea statului, în special Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, precum și conducerea Serviciului Român de Informații, respectiv Măgureanu Virgil, cu participarea lui Sârbu Adrian, consilier al primului-ministru, au constituit un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară și civilă,înlăuntrulcăruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuție de natură și conținut diferite la fapte produse la o scară impresionantă. În tabloul infracțional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziție inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea și orchestrarea comiterii infracțiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menționate.

Din probele administrate a rezultat conivența la nivelul planificării și orchestrării planului infracțional, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican și Măgureanu Virgil jucând rolurile cheie, însă modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane neparticipante la înțelegere.

Începând cu data de 13 iunie 1990, inculpații au pus în practică acțiunea represivă împotriva manifestanților aflați în PiaţaUniversităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.

Acțiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat și sistematic, în cadrul căruia au fost comise următoarele fapte :

  1. moartea prin împușcare a 4 persoane;
  2. violul a două persoane;
  3. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1311 persoane;
  4. 4. persecutarea prin privarea nelegală de privarea de dreptul fundamental la libertate și siguranță și restrângerea acestui drept, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1211 persoane.

Punerea în aplicare a acțiunii represive s-a realizat în dimineața zilei de 13 iunie 1990,  când peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate în Unitatea Militară 0575 Măgurele a Ministerului de Interne, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au  fost evacuate prin acte de  violenţă.  

Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în PiaţaUniversităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, care s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele aflate în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat PiaţaUniversităţii împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.

Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.

S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane.

Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii  din mai multe judeţe ale ţării, care  deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.

În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție, locuințele principalilor lideri politici din opoziție și sedii ale publicațiilor de presă independente și ale unor instituții de învățământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului, sub pretextul că aceștia au legătură  cu manifestațiile din Piața Universității. 

Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în Unitatea Militară 0575 Măgurele și în incinta Școlii Militare Superioare de Ofițeri de la Băneasa, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 22 iunie 1990.

Cazarea civililor aduşi de pe străzile Bucureştiului s-a realizat în condiţii total improprii, în garaje, atât bărbaţi cât şi femei, minori şi bătrâni. În permanenţă, aceste persoane s-au aflat sub pază militară, inclusiv atunci când trebuiau să meargă la toaletă. Pe durata aceste perioade, persoanelor vătămate nu li s-a permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior, nu au primit asistență medicală adecvată și au fost supuse la tratamente înjositoare și degradante (inclusiv prin simularea unor execuții colective sau prin gazarea colectivă prin eliberarea gazelor de eșapament în spațiile de deținere).

Facem precizarea că starea de fapt reținută și încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 și s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate.

Cauza a fost înaintată, spre competentă soluţionare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

About The Author

TeleM Regional

See author's posts

Share Article

TeleM Regional

Previous Post

Perchezitii domiciliare in judetul Suceava intr-un dosar de arme de vanatoare introduse ilegal in tara si acte de braconaj

Next Post

Performanțe remarcabile a elevilor de la Școala Gimnazială „Ion Ionescu” din Iași la Olimpiada Interdisciplinară de Cultură și Spiritualitate Românească 2025

TeleM Regional TeleM Regional

Despre noi

Suntem Tele M Iasi Regional, primul post privat de televiziune din Iaşi, înfiinţat în anul 1991.

Categorii știri

  • Local
  • Actualitate
  • Politic
  • Economic
  • Extern

Categorii știri

  • Sport
  • Cultură
  • Sănătate
  • Educație
  • Lifestyle

Contact

Telefon:

0332444451

E-mail :

office@telem.ro

Follow Us