Investitii la IRO Iasi
Institutul Regional de Oncologie Iasi va face investitii importante in aparatura medicala pentru diagnosticarea si investigarea cancerului. Avand in vedere fluxul mare de pacienti, uzura aparatelor este foarte mare motiv pentru care unitatea medicala a depus un proiect de finantare pentru achizitionarea de aparatura.
În cadrul proiectului ONCO-PERFMED se vor achiziţiona peste 170 de echipamente medicale de ultimă generaţie, care vor permite aplicarea celor mai eficiente şi precise metode de diagnostic şi tratament disponibile la nivel internaţional.
De asemenea, vor fi extinse laboratoarele, şi vor fi dotate cu minimum cinci structuri cu echipamente performante, care vor permite IRO Iaşi să ofere servicii de diagnosticare şi investigaţie mai precise şi eficiente, contribuind la îmbunătăţirea managementului cazurilor oncologice.
Mirela Grosu, Manager IRO Iasi
„Institutul Regional de Oncologie din Iași are imobile, pentru că avem 3 locații în care ne desfășurăm activitatea, însă datorită adresabilității și a numărului mare de pacienți, a numărului mare de investigații, aparatura noastră începe să dea semne de oboseală, încep costurile să fie foarte mari și să nu ni le mai putem permite. Am început un plan de retehnologizare a Institutului, în urmă cu doi ani, am început să cumpărăm echipamente pe diferite linii de finanțare, pe proiecte de cercetare, de investiții. În urmă cu doi ani, am dat drumul la Centrul de Screaning. Au început să ne lipsească echipamentele pe partea chirurgicală ți de tratament.”
Mai multe sectii din cadrul IRO Iasi vor fi dotate cu aparatura.
Mirela Grosu, manager IRO Iasi
„În acest proiect, avem echipamente pentru ATI, aparat de anestezie, ecografe, monitoare, apoi avem echipamente pentru laboratorul de gastroenterologie și pneumologie: gastroscoape, fibroscoape, endoscoape, colonoscoape; de imagistică: ecografe și un RMN de 3 tesla, un aparat de imagistică de înaltă performanță. Cireașa de pe tort este un accelerator de particule. Vom schimba unul dintre cele trei acceleratoare pe care le avem. În afară de RMN de 3 tesla și aparatul pentru radioterapie, care va veni la anul, celelalte aparate sunt performante, de ultimă generație, dar sunt uzuale. Noi le-am cumpărat ca să înlocuim aparatele vechi și să luăam aparate de ultimă generație.”
În prezent, în evidenţele IRO Iaşi sunt 18.021 de persoane cu afecţiuni oncologice, 1.700 fiind cazuri noi luate în evidenţă în primele nouă luni din 2024. Cele mai multe sunt cazurile de cancer mamar peste 4.000, urmat de colorectal 3.100, prostată 1.900 şi col uterin 1.300.