Investiții de peste 26 de milioane de lei în municipiul Vaslui

În următorii cinci ani, rețelele de alimentare cu apă și de canalizare din municipiul Vaslui vor fi reabilitate/extinse cu fonduri de la Uniunea Europeană. Investiția se ridică la peste 26 milioane de lei fără TVA și va fi finanțată cu fonduri nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020.

La finele săptămânii trecute, Aquavas SA Vaslui, în calitate de autoritate contractantă, a publicat pe SICAP anunțul privind o importantă investiție, respectiv „Surse, aducțiuni, stații de pompare apă brută, rezervoare, refulări în Vaslui și Bârlad”, Lot 1 – etapa a doua. Este vorba despre o investiție ce face parte din Proiectul „Fazarea Proiectului Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești – județul Vaslui”, ce prevede reabilitarea/extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare din cadrul UAT Vaslui și Bârlad. Proiectul este finanțat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020.

Potrivit anunțului, ofertele firmelor interesate de acest contract sunt așteptate până pe data de 14 decembrie, ora 15.00. Odată deschise eventualele oferte depuse, acestea vor fi evaluate din punct de vedere tehnic și financiar, iar ulterior va fi desemnat un câștigător. Criteriul de atribuire al contractului este cel mai bun raport calitate – preț, în care componenta financiară are o pondere de 90%, iar componenta tehnică (demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați) contează în proporție de 10%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *