Inteligența Artificială, folosită de Spitalul de Urgență Suceava, a redus cu 30 de minute timpul de intervenție în tratamentul atacului vascular cerebral

Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava a început să utilizeze din acest an aplicația de Inteligență Artificială StrokeViewer, propusă de firma Nicolab, pentru a scurta timpul până la inițierea tratamentului în cazul atacului vascular cerebral. Purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Dan Teodorovici, a informat, luni, printr-un comunicat de presă, că această aplicație IA „facilitează și ușurează transmiterea în siguranță a imaginilor computer tomograf, analiza acestora pentru un diagnostic rapid și trimiterea de urgență a pacienților eligibili la SCJU Suceava pentru tratament endovascular”. „La acest moment, utilizarea aplicației în cadrul SCJU Suceava a dus la reducerea, în medie, cu 30 minute a timpului până la inițierea tratamentului endovascular”, a precizat dr. Teodorovici, conform Monitorul de Suceava.

Prezentarea acestor rezultate a avut loc în cadrul conferinței „Rolul inteligenței artificiale în echipa multidisciplinară de tratament AVC acut (STROKE)”, care a avut loc săptămâna trecută la spital și la care au participat echipele medicale implicate în tratamentul accidentului vascular ischemic acut (STROKE) din regiunea de nord a Moldovei, precum și firmele partenere – Philips România, Dacorum și Nicolab. Fizic sau online, au fost prezente echipele neurolog – radiolog din spitalele care deja transferă pacienți pentru tratamentul AVC la Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, Spitalul Clinic Județean Bistrița, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, Spitalul Municipal Rădăuți, dar și din cele care și-au arătat deschiderea spre colaborare – Spitalul Județean Bacău, Spitalul Municipal Moinești, Spitalul Municipal Onești, Spitalul Municipal Roman.

Manifestarea a fost deschisă de prof. dr. Cristina Tiu, coordonatorul național al AP-AVC, care a prezentat situația la zi a tratamentului accidentului vascular în România, atât prin tromboliza intravenoasă, cât și prin tratament endovascular. Prof. Tiu a salutat inițiativa locală, de a se organiza astfel încât să atingă ținta propusă de European Stroke Organization (ESO) pentru 2030, adică 5% tratament endovascular.

Medicul-șef al Laboratorului de Radiologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență din Suceava, dr. Mihai Crețeanu Jr, a arătat că, la fiecare minut, se pierd două milioane de neuroni, ceea ce face ca întreaga echipă de tratament al accidentului vascular ischemic să ducă o „luptă contra cronometru” pentru pacienți. Viziunea Philips de facilitare prin aplicații și componente tehnice a tratamentul în AVC, prin care se reușește salvarea de minute, implicit de neuroni, care conduc la o calitatea a vieții mai bună după un AVC acut, a fost prezentată de Angelique Balquid.

Purtătorul de cuvând al spitalului din Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat că în cadrul discuțiilor s-au analizat variantele de colaborare și posibilitățile individuale ale echipelor din spitalele care trimit pacienți cu AVC la Suceava, „pentru a putea eficientiza timpii de transfer al pacienților”. Echipa secției Neurologie, condusă de medicul-șef dr. Daniela Neagu și dr. Tatiana Bardan, coordonatoarea locală a programului AP AVC, a stabilit și a transmis „pașii obligatorii pe care colegii neurologi îi au de urmat local, iar echipa compartimentului de radiologie intervențională și-a exprimat disponibilitatea 24h din 24h de a trata pacienții eligibili”.                                       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *