INS: Spor natural negativ în luna iunie în România

bebelus_depici_ro-680x365_57815600

Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în iunie 2021 s-a înregistrat naşterea a 14.877 copii, cu 1.353 mai mulţi copii decât în luna mai 2021.

De asemenea, numărul deceselor înregistrate în iunie 2021 a fost de 21.337, dintre care 11.157 bărbaţi şi 10.180 femei. Astfel, numărul persoanelor care au decedat în luna iunie 2021 a fost cu 334 mai mare faţă de luna iunie 2020. 

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iunie 2021, a fost de 75 copii, în creştere cu 15 faţă de luna mai 2021.

„În anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent.

În contextul pandemiei COVID19, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creştere a numărului de decese, după creşterile din lunile noiembrie şi decembrie din anul 2020, iar din luna aprilie 2021 se înregistrează un trend descrescător, care a continuat şi în luna iunie 2021, dar cu valori încă superioare celor din lunile corespunzătoare ale anului precedent”, arată specialiştii INS.

În luna iunie 2021, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (8948 decese, reprezentând 41,9% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 5201 decese, reprezentând 24,4% din total, la persoanele de 70-79 ani) şi 4144 decese (19,4%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani.

Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (66 decese), 20-29 ani (83 decese) şi 0-4 ani (94 decese).

„Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna iunie 2021 a fost mai mic cu 639 comparativ cu aceeaşi lună din 2020. Sporul natural a fost negativ atât în luna iunie 2021 (-6460 persoane), cât şi în luna iunie 2020 (-5487 persoane). Numărul persoanelor care au decedat în luna iunie 2021 a fost cu 334 mai mare faţă de luna iunie 2020”, a transmis marţi INS.

După primele trei cauze principale de deces, în luna iunie 2021, faţă de luna iunie 2020, s-au înregistrat cu 446 decese mai multe din cauza bolilor aparatului circulator, cu 120 mai multe decese din cauza bolilor aparatului respirator, dar cu 356 mai puţine decese având cauză principală tumorile. Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 8 mai mic în luna iunie 2021, decât cel înregistrat în luna iunie 2020.

Sursă: Ziarul financiar