Inflatia a crescut de 4 ori in Romania in ultimul an. Salariile au ramas neschimbate, ba chiar mediul privat este tot mai „cocosat” de taxe

inflatie

Rata anuala a inflatiei din Romania a fost de 13 la suta in luna iulie, potrivit datelor furnizate de Eurostat. Aceasta a crescut de aproape 4 ori in ultimul an. In luna iulie 2021, Romania avea o rata anuala a inflatiei de 3,8 %, in februarie anul acesta de 7,9% iar in aprilie de 11,7%.

Fata de luna iunie, inflatia a crescut cu 0,6%. Rata anuală a inflației din zona euro a fost de 8,9% în iulie 2022, în creștere de la 8,6% în iunie. Cu un an mai devreme, rata era 2,2%.

Inflația anuală a Uniunii Europene a fost de 9,8% în iulie 2022, în creștere de la 9,6% în iunie. Cu un an mai devreme, rata era 2,5%. Aceste cifre sunt publicate de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

Cele mai scăzute rate anuale au fost înregistrate în Franța, Malta (ambele 6,8%) și Finlanda (8,0%). Cele mai mari rate anuale au fost înregistrate în Estonia (23,2%), Letonia (21,3%) și Lituania (20,9%). Comparativ cu iunie, inflația anuală a scăzut în șase state membre, a rămas stabil în trei și a crescut în optsprezece.

În iulie, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației din zona euro a venit din partea energiei (+4,02%), urmate de alimente, alcool și tutun (+2,08 %), servicii (+1,60 %) și bunuri industriale neenergetice (+1,16 %).