Industria spectacolelor susține că măsurile de relaxare sunt mai aspre decât cele din trecut

concert-spectacol-festival-sursa-foto-unsplash-640x400

Măsurile de relaxare pentru sectorul cultural, anunțate de autorități în 14 mai, înseamnă, de fapt, norme restrictive de desfășurare a evenimentelor, atât pentru public cât și pentru operatorii culturali, în ciuda recomandărilor și normelor sanitare discutate cu INSP și cu Ministerul Sănătății, transmit Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor (ALIS), Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC), Patronatul Companiilor de Tehnica in Evenimente (PACTE) și Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans (MUZE), printr-un comunicat de presă, pe care îl redăm în întregime:

„Anunțul legat de relaxare ar fi trebuit să bucure pe toată lumea. Pentru cei care n-au fost atenți la detalii, chiar a fost un moment de mare bucurie. Însă cei ce organizează evenimente au descoperit că, probabil, o a doua vară este compromisă. Amânările și anulările de evenimente care vor urma, vor servi drept dovadă. În continuare, regulamentul propus nu ne oferă PREDICTIBILITATEA pe care o cerem de aproape un an.

Nu putem înțelege de ce rata de infectare la nivel de județ/localitate de peste 3/1000 este considerată în continuare un criteriu de interzicere a tuturor evenimentelor, deși conform normelor comunicate, persoanele care intră în spațiul de eveniment o fac în baza unui certificat medial, cu vaccin sau test, deci nu pot transmite virusul.

Nu putem înțelege de ce ținta de vaccinare pentru luna în curs la nivel național devine criteriu decisiv pentru creșterea capacităților pentru evenimente în orașe în care rata de vaccinare este mult mai mare decât media națională, atâta timp cât pe toată perioada pandemiei deciziile au fost raportate pe județ sau localitate, sau atâta timp cât, din nou, persoanele care intră în spațiul de eveniment nu transmit virusul (vaccinați sau testați) ori, în scenariul alternativ propus, respectă norme de distanțare și protecție.

Nu putem înțelege de ce o persoană care intră în spațiul de eveniment în baza unui certificat medical de vaccinare sau testare, trebuie să poarte masca și să aibă alocat un spațiu de 2mp.

Nu înțelegem din propunerile CNSU, la ce face referire măsura care spune că din întâi August evenimente nu pot dura mai mult de 1 zi.

Nu înțelegem de ce evenimentele culturale în spații închise sunt limitate la teatre și instituții de cultură (adică cele ale Statului) când, de mai bine de 30 de ani mediul privat organizează evenimente în locații alternative, de la săli de sport la hangare, țara neavând o infrastructură decentă sau suficientă pentru cererea existentă.

Nu înțelegem de ce acum se pot organiza evenimente cu acces doar pentru cei vaccinați și testați, iar anul trecut, evenimentele de mici dimensiuni au putut fi organizate în baza unor reguli de distanțare și purtare de mască. AROC a propus încă de la început două scenarii în care se pot organiza evenimente, unul care presupunea acces și reguli similare cu cele de anul trecut și unul care presupunea accesul pe bază de vaccin sau test, astfel încât și organizatorii de evenimente mai mici să-și poată derula activitatea.

Nu înțelegem de ce este măcelărit antreprenoriatul cultural. Schemele de ajutor de stat funcționează doar pentru alte industrii. După un an și multe promisiuni, nu s-a găsit nicio formulă de ajutor pentru acest sector. Toate sectoarele ajutate sunt deschise și au fost deschise pe toata durata pandemiei, însă sectorul cultural a fost uitat.

Nu înțelegem de ce evenimentele culturale desfășurate la exterior sunt considerate mai periculoase decât evenimentele sportive, care se pot desfășura cu o capacitate de până la 12.000 de spectatori.

Nu înțelegem de ce România alege să fie din nou o țară în care muzica se aude doar la nunți, în mall-uri și în pauzele meciurilor de pe stadioanele care pot fi umplute până la 25% din capacitate. De ce nu ne mai place muzica?

Dorim să ne reluăm activitatea și pentru acest lucru campania de vaccinare este vitală. Dar este sarcina guvernului să se ocupe de promovarea și implementarea acestei campanii.

Organizatorii de evenimente au nevoie de PREDICTIBILITATE. Prin schimbarea unor detalii din Hotărârea publicată, acest lucru este foarte ușor de atins. Organizatorii și artiștii nu pot sta până în ziua evenimentului ca sa afle daca ținta de vaccinare este atinsă. O serie de completări și clarificări la noile acte normative, pot salva o întreagă industrie.
În concluzie, îi cerem Primului Ministru, domnul Florin Cîțu, să gestioneze corectarea detaliilor care încurcă în loc sa ajute, care creează confuzie în loc să aducă limpezime. Și ca de obicei, stăm la dispoziție cu consultanță și sfaturi pentru întocmirea unui regulament eficient, corect și SIGUR.

Ca să fie foarte clar, dacă măsurile anunțate ieri nu vor fi urmate de norme care să aducă PREDICTIBILITATE în acord cu cerințele și cu nevoile operatorilor din acest domeniu, ne vom vaccina sau testa ca să putem ajunge la evenimente care NU VOR MAI EXISTA.”