Individul care și-a înjunghiat soția în fața Primăriei Belcești, nu este la prima fapta de acest gen. Prima soție, chinuită și legată de un calorifer

O femeie a fost la un pas de moarte după ce soţul ei a înjunghiat-o de mai multe ori în faţa primăriei, în ziua în care trebuiau să semneze divorţul.
A fost salvată miraculos din mâinile agresorului şi trimisă cu elicopterul la Spitalul din Iaşi. Bărbatul nu e la prima grozăvie: pe fosta soţie ar fi legat-o de un calorifer, iar femeia a reuşit să scape de el doar după ce s-a mutat în Spania.
Cei doi soţi şi-au depus actele de divorţ în urmă cu o lună. Ieri au mers la primăria din Belceşti pentru a semna. Individul a aşteptat-o pe femeie pe hol, iar, după ce a implorat-o să nu-l părăsească, a trecut la ameninţări. De aici, nu a mai fost decat un pas pana la o tragedie.
Vazand ca nu o induplecă pe femeie, individul a alergat-o prin curtea institutiei, iar dupa ce femeia s-a impiedicat in fata primariei, acesta a profitat si a aplicat mai multe lovituri de cutit.
Ca printr-o minune, femeia a scapat din mainile individului cu ajutorul angajatilor care i-au sarit in ajutor. Imediat, acestia l-au imobilizat si pe agresor. Femeia a fost transportata de urgenta la spital cu un elicopter SMURD iar el a fost luat la sectia de poliție.
Femeia ar fi avut o viaţă de coşmar alături de agresor în timpul relaţiei de şase ani. Bărbatul a mai fost căsătorit. Prima soţie ar fi fost chinuită şi legată de un calorifer. Ca să scape de el, femeia s-a mutat în Spania.
Individul este reţinut şi se află la audieri. Riscă 20 de ani după gratii.