Început de an aglomerat pentru medicii de la UPU Iași
Primele zile ale anului au fost extrem de aglomerate la Unitatea de Primiri Urgențe din Iași, unde medicii au consultat un număr mare de pacienți. Adresabilitatea ridicată era anticipată, în contextul în care, în perioada sărbătorilor, alte servicii medicale de urgență nu au fost disponibile. În prima zi a anului au fost înregistrate aproximativ 240 de prezentări.
Cele mai multe solicitări au vizat acțiuni respiratorii și cardiovasculare, unele dintre ele cu evoluție severă. Medicii au tratat viroze și cazuri de gripă, cât și urgențe cardiace sau probleme respiratorii grave. În ciuda numărului mare de prezentări, nu au fost raportate accidente rutiere majore.
Diana Cimpoeșu, Medic șef UPU-SMURD Iași:
„Primele zile ale anului 2026 au adus în Unitatea de Primiri Urgențe un număr mare de pacienți, așa cum ne așteptam. Începând de la 240 în prima zi a anului, numărul a ajuns la peste 300 în zilele de sâmbătă și duminică, respectiv 3 și 4 ianuarie. Acest lucru se întâmplă deoarece, în afara sistemului de gardă, în spitalele de urgență nu funcționează, în aceste zile, alte tipuri de asistență medicală de urgență.”
Potrivit medicilor, cele mai frecvente acțiuni au fost cele respiratorii și cardiovasculare, de la viroze simple până la forme severe de insuficiență respiratorie.
Diana Cimpoeșu, Medic șef UPU-SMURD Iași:
„Am constatat prezența cazurilor de patologie respiratorie și cardiovasculară, foarte frecvente. De la cazuri simple de viroze până la gripă de tip A și insuficiență respiratorie. Au existat și cazuri de urgențe cardiovasculare, inclusiv edem pulmonar acut. În fiecare zi, aproximativ 20% dintre pacienți au prezentat traumatisme, prin cădere, accidentale sau secundare. Din fericire, nu a fost niciun accident rutier major, ceea ce este un lucru bun pentru începutul de an.”
Medicii spun că situația rămâne sub control, în ciuda numărului mare de pacienți. Aceștia le recomandă oamenilor să se prezinte la Unitatea de Primiri Urgențe doar în cazuri reale și să respecte măsurile de prevenție specifice sezonului rece.
