Începe școala de vară la USV Iași

usamv

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași organizează prima Școală de vară online dedicată elevilor de liceu, în perioada 30 august – 12 septembrie 2021. Fiecare elev participant va primi un kit care cuprinde, pe lângă altele, o tabletă cu SIM de date, pe care să o folosească de-a lungul cursurilor și activităților on-line și, ulterior, ca instrument de optimizare a învățării la liceu și universitate.

lect. dr. Mihaela Ivancia, Prodecan al Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare: „Obiectivul general al proiectului urmărește oferirea oportunității elevilor de liceu să experimenteze viața de student pe parcursul a două săptămâni, în vederea familiarizării acestora cu specificul vieții academice și a dezvoltării abilităților cognitiv-emoționale relevante pentru luarea deciziei de continuare a studiilor la nivel universitar, astfel încât să se creeze o punte între viața de elev și posibila viață de student. Pe parcursul a două săptămâni, profesorii de la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare (fosta Facultate de Zootehnie) vor prezenta elevilor minunata lume a resurselor animale și alimentare prin cursuri interactive, activități practice, activități de dezvoltare personală și de orientare educațională”

Activitățile didactice desfășurate în cadrul școlii de vară vor familiariza elevii cu disciplinele studiate în cadrul facultății, unde vor afla informații inedite privind universul biologiei celulare, a anatomiei animale, a reproducerii și creșterii animalelor, a analizelor legate de controlul calității și siguranței alimentelor. De asemenea, o atenție deosebită va fi acordată activităților de consiliere profesională și de orientare în carieră pentru ca elevii să aleagă un parcurs universitar în concordanță cu interesele și potențialul propriu.