Începe rotativa. România are din nou Guvern cu puteri depline

Astăzi, în urma votului din Parlament, Guvernul Ciucă a fost investit 318 voturi pentru și 126 împotriva. Potrivit acordului politic, Nicolae Ciucă va fi premier până pe 25 mai 2023, iar apoi șefia guvernului va fi preluată de PSD.
„Mulțumesc tuturor celor care ne-au acordat votul de încredere, dar și celor care nu ni l-au acordat. Este foarte important să știți că am înțeles că ne-am asumat o răspundere foarte mare, am înțeles și recomandările făcute din partea opoziției. Suntem un guvern al României și vom face tot ceea ce este posibil să avem în centrul atenției cetățeanul”, a declarat premierul Ciucă.
„Rotativa” presupune și o rocadă a ministerelor: Finanțele vor trece la PNL, iar Justiția la PSD, iar transporturile vor preluate de liberali, la schimb cu fondurile europene pentru social-democrați.
În noul Guvern vor fi două ministere noi: Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea și Ministerul IMM-urilor și Turismului, în fruntea căruia va fi Constantin Cadariu.
Lista miniștrilor din Guvernul Ciucă:
Miniștrii UDMR
- Prim-ministru: Nicolae Ciucă
- Vicepremier: Kelemen Hunor
- Vicepremier: Sorin Grindeanu
Miniștrii PSD
- Ministerul Finanțelor: Adrian Câciu
- Ministerul Apărării: Vasile Dîncu
- Ministerul Transporturilor: Sorin Grindeanu
- Ministerul Muncii: Marius Budăi
- Ministerul Tineretului și Familiei: Gabriela Firea
- Ministerul Culturii: Lucian Romașcanu
- Ministerul Economiei: Florin Spătaru
- Ministerul Sănătății: Alexandru Rafila
- Ministerul Agriculturii: Adrian Chesnoiu
Miniștrii PNL
- Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu
- Ministerul Fondurilor Europene – Dan Vîlceanu
- Ministerul Energiei- Virgil Popescu
- Ministerul de Interne- Lucian Bode
- Ministerul de Externe- Bogdan Aurescu
- Ministerul Educației – Sorin Cîmpeanu
- Ministerul Digitalizării – Florin Roman
Miniștrii UDMR
- Ministerul Dezvoltării: Cseke Attila
- Ministerul Mediului: Tanczos Barna
- Ministerul Sportului: Eduard Novak