Începe reabilitarea și consolidarea Palatului Sturdza din Miroslava

Palatul Sturdza din Miroslava va fi reabilitat cu fonduri nerambursabile. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a inclus proiectul de reabilitare a monumentului istoric pe lista-sinteză a obiectivelor de investiții pentru Subprogramul privind proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică. Practic, peste 26 de milioane de lei vor fi alocați pentru a reda strălucirea acestei frumoase clădiri.

Cererea de finanțare a fost depusă de Consiliul Județean Iași în februarie 2023, Comuna Miroslava nefiind entitate eligibilă pe acest program. Hotărârea de trecere în domeniul public al județului a Palatului Sturdza a fost adoptată de consilierii locali în ședința din data de 14 septembrie 2022.

Imobilul are trei nivele (P+2), parterul având o suprafață utilă de 343,23 metri pătrați și o terasă de 64,20 metri pătrați. Primul etaj are o suprafață construită de 317,45 metri pătrați și o terasă de 64,20 metri pătrați, iar al doilea etaj o suprafață utilă de 64,49 metri pătrați.

De-a lungul timpului clădirea a avut mai mulți proprietari. La 24 octombrie 1831 în ea a fost înființat Institutul de Educație pentru Fiii de Nobili (care a funcționat până în anul 1834). Printre absolvenții primei promoții s-a numărat inclusiv diplomatul și omul politic Mihail Kogălniceanu.

La începutul secolului trecut, palatul s-a aflat în proprietatea principesei Olga Sturdza, fiica principelui Alexandru Mavrocordat și a Luciei Cantacuzino-Pașcanu. În februarie 1917, aceasta a înființat în imobil Orfelinatul „Principesa Olga M. Sturdza”. În perioada interbelică în palat a funcționat Școala Superioară de Agricultură de la Miroslava.

După venirea comunismului, palatul, terenul agricol, parcurile și toate dependințele au devenit proprietatea Școlii Agricole. În septembrie 1974 unitatea de învățământ s-a transformat în Liceul Agroindustrial Miroslava, ulterior în Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu”, iar din anul 2023 a revenit la vechea denumire, „Olga Sturdza”.

Palatul Sturdza de la Miroslava este inclus pe Lista monumentelor istorice din Judeţul Iaşi din anul 2015, iar de doi ani face parte din Ruta Cultural – Turistică a Patrimoniului Muzeal din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *