Începe evacuarea muntelui de pirită de la Tarnița, jud. Suceava
Un munte de pirită vechi de aproximativ 25 de ani își schimbă, în sfârșit, locul. Peste 10.000 de metri cubi de minereu sunt încărcați în containere și transportați din zona fostei exploatări miniere de la Tarnița. Marfa ajunge mai întâi în Portul Constanța, iar de acolo pleacă pe mare spre China, unde va fi procesată pentru recuperarea mineralelor valoroase. Stocul a fost scos la licitație și vândut în acest an, iar transportul a început recent. Pirita este un mineral care poate conține, în cantități mici, aur, argint și cupru, dar este folosită în special pentru obținerea acidului sulfuric. Îndepărtarea minereului este importantă și din punct de vedere ecologic. Lăsată în aer liber, pirita poate reacționa cu apa și oxigenul și poate produce acid sulfuric, fenomen care duce la drenaj acid și poate afecta solul și apele din zonă. Exploatarea de la Leșu Ursului a început în 1965 și a fost închisă definitiv în 2006. În cei peste 40 de ani de activitate, aproximativ 45.000 de oameni au lucrat în mineritul din zonă. Acum, după două decenii, muntele de pirită rămas în urma exploatării este, în sfârșit, evacuat. O parte din ceea ce a fost cândva considerat deșeu minier urmează să fie valorificat prin tehnologii de prelucrare în afara țării.
Sursa: Monitorul de Suceava