Începe Consiliul JAI, la Bruxelles, dar aderarea României la spațiul Schengen nu se află pe ordinea de zi

ue

Astăzi începe la Bruxelles Consiliul Justiție și Afaceri Interne, unde aderarea României și a Bulgariei la Schengen nu se află pe ordinea de zi. De altfel, autoritățile române s-au ferit să anunțe întâlnirea din această lună a Consiliului ca fiind un termen privind aderarea. Ba chiar au declarat că Schengen este o prioritate, dar fără să mai precizeze o dată, după  eșecul din decembrie anul trecut.

Reuniunea de la Bruxelles este prima după cea din 8 decembrie în care Austria a blocat aderarea României la Spațiul Schengen.

Oficial, extinderea spațiului de liberă circulație nu este pe agenda acestei întâlniri. Însă, ministrul de Interne, Lucian Bode, va fi și el prezent la reuniune.

Surse europarlamentare spun că subiectul va fi repus pe masă în momentul în care România va avea sprijinul unanim al statelor membre.

În acest sens, trebuie să susținem toate măsurile propuse de la nivel european pentru reducerea fluxului migraționist spre Austria, țară care se opune aderării României la Schengen.

La finalul anului trecut, 26 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Comisia Europeană și Parlamentul European au spus că România îndeplinește condițiile de aderare și merită să fie în spațiul Schengen.