Incep lucrarile la Silk District, noul proiect rezidential din Iasi

Anul viitor incep lucrarile la complexul rezidential Silk District. „În prima fază a proiectului vom construi 315 apartamente cu 1 – 4 camere dispuse în 20 de layout-uri unice, dar și 401 locuri de parcare multi-level, livrarea lor fiind planificată în a doua parte a anului 2022”, a anuntat compania Prime Kapital.

Alături de Marmura Residence și Avalon Estate, Silk District va fi al treilea proiect rezidențial dezvoltat de Prime Kapital în România.

„2021 va fi un an important pentru Prime Kapital, deoarece vom livra proiectul Marmura Residence, primele unități din Avalon Estate și vom începe lucrările pentru Silk District din Iași”, a spus Maggie Kitshoff, Residential Projects Director Prime Kapital

Cu o suprafață de aproximativ 100.000m2, proiectul Silk District este un proiect de regenerare urbană, situat pe bd Calea Chișinăului, nr 22. Peste 40% din suprafața sa este dedicată spațiilor verzi, locurilor de joacă, aleilor și teraselor.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!