Încep exproprierile pentru Drumul de Centură a Galațiului

drumuri

Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Galați, au fost aprobate hotărârile de expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul investiției de modernizare și extindere a Drumului de Centură. Este vorba despre terenul necesar pentru lărgirea la patru benzi a drumului, pe sectoarele dintre Viaduct și zona blocurilor ANL, precum și între Talcioc și intersecția cu bulevardul George Coșbuc. Conform evaluărilor realizate de către specialiști, trebuie expropriați 8.155 de mp, din care 6.349 mp reprezintă teren fără construcții.

“Este un pas foarte important pe care îl facem în cadrul acestei investiții și de care aveam mare nevoie pentru a putea lărgi Drumul de Centură la patru benzi pe aproximativ 3 kilometri. Evaluările au fost făcute de către un expert ANEVAR și contraexpertizate de un verificator ANEVAR, iar cei care vor fi afectați de aceste exproprieri au fost deja notificați. Avem 46 de proprietăți unde vom face aceste exproprieri, iar în 39 de cazuri este vorba despre persoane fizice. După obținerea tuturor documentelor necesare, a intabulării coridorului de expropriere și a autorizațiilor de desființare, vor fi demarate la propriu procedurile de expropriere”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Suma totală pentru exproprieri, inclusiv valoarea prejudiciului economic pentru firmele care vor fi afectate de aceste proceduri, este de 7.907.152 de lei.